19 septembrie 2021
Home / Actualitate / Peste 1.800 de hectare de păduri din Argeș, incluse în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine

Peste 1.800 de hectare de păduri din Argeș, incluse în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine

2.227,16 hectare de păduri de stat administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva au fost incluse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine, în urma proiectului lansat de anul trecut de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru identificarea de noi suprafețe de păduri virgine și cvasivirgine și realizarea studiilor de fundamentare.

Au fost identificate 1.831,16 hectare de păduri de stat administrate de Direcția Silvică Argeș și alte 396 hectare păduri de stat administrate de Direcția Silvică Prahova, aceste păduri îndeplinind criteriile de identificare a pădurilor virgine și cvasivirgine.

Până în acest moment, în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine au fost introduse 60.911,87 hectare de păduri, din care 46.535,5 hectare, adică 76,4%, sunt păduri proprietatea publică a statului, fiind administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.

”Prin introducerea acestor suprafețe în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine, aceste păduri valoroase vor beneficia de o protecție strictă. Procesul de identificare și includere a pădurilor în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine este unul continuu, în fiecare an fiind analizate sute de mii de hectare de păduri aflate în proprietatea publică a statului”, transmite Romsilva.(sursa foto: Romsilva)

Suma alocată Programului Național Apicol pentru perioada 2020-2022 a fost majorată

În ședința de Guvern din data de 19 august 2021 a fost adoptată Hotărârea pentru …