22 martie 2023
Home / Investiţii / Curcanii de Topoloveni – prezenți la cel mai mare târg internațional de produse BIO

Curcanii de Topoloveni – prezenți la cel mai mare târg internațional de produse BIO

Săptămâna trecută, în Germania, a avut loc cel mai mare târg 𝐦𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐞𝐜𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜𝐞 – 𝐓â𝐫𝐠𝐮𝐥 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐁𝐈𝐎𝐅𝐀𝐂𝐇 – 𝐍𝐮𝐫𝐞𝐧𝐛𝐞𝐫𝐠. România a fost reprezentată cu produse din carne de curcan ecologic de la ferma Bio Star Logistic din Topoloveni (cârnați, pastramă, ruladă, file de piept, șuncă).

 Ce spun reprezentanții firmei din Topoloveni despre curcanii lor

„Amintindu-ne cu nostalgie de curcanii crescuți de bunici, pe care și noi îi răsfățam cu urzici și nuci, am dorit să readucem în actualitate un gust aprope uitat, pentru cei mai tineri, necunoscut: gustul cărnii de curcan crescut în mare parte din viață în aer liber, pe pajiște, fără antibiotice și medicamente, cu hrana certificată ecologic, fără ingrediente artificiale. Putem spune cu mândrie, mai naturali decât ai bunicii! Așa a luat naștere ferma noastră din Topoloveni, prima fermă de curcani crescuți în sistem ecologic din Romania. Inițiatori ai creșterii curcanilor certificati ECOLOGIC = BIO = ORGANIC, producem carne de curcan premium”.

De unde provin?

Din ouă atent selecționate de către furnizorul din Franța, micile zburătoare de o zi sunt crescute cu grijă și dragoste în hale dotate cu tehnologii de ultimă generație și pe pajiștea certificata ecologic, de câteva hectare, din cadrul fermei.

Curcanii sunt crescuți ecologic într-un spațiu generos, atât în hala în care dorm cât și în aer liber. Densitatea mică și accesul în aer liber, reduce stresul păsărilor și le crește imunitatea. Acești factori, împreună cu hrana 100% naturală, conduc la obținerea unei păsări cu o carne savuroasă, acumulată într-o periodă mult mai mare de creștere. Răbdarea este însă răsplătită!

Bio Star Logistic este o companie deţinută de familiile Vîlnoiu şi Sora. Investiţia în fermă s-a ridicat la aproape 2 milioane de euro dintre care o parte considerabilă a fost reprezentată de fonduri europene. Capacitatea fermei este de circa 2.500 de capete de curcan în sistem ecologic, conform legislaţiei privind agricultura ecologică.

„Pe o hală, într-un adăpost de curcani, nu se pot creşte mai mult de 2.500 de păsări în sistem ecologic, ceea ce înseamnă foarte puţin comparativ cu sistemul convenţional, unde capacitatea ar putea fi de aproape de patru ori mai mare. Dacă nu am creşte bio am putea să producem de patru ori mai mulţi curcani. Am preferat însă să producem mai puţin, să oferim curcanilor condiţii extraordinare de bunăstare astfel încât să nu fie stresaţi”, a spus în cadrul emisiunii ZF Agropower Aurelian Vîlnoiu, acţionar al Bio Star Logistic.

 

Răstăuțe Maramureșene – arome, calitate și savoare

La târgul din curtea MADR puteți găsi pentru prima dată produsele realizate de Răstăuțe Maramureșene. …