19 septembrie 2021
Home / Pomicultură / Argeşul – pe primul loc la plantaţii pomicole. Deţinem 13% din totalul suprafeţei pomicole din România

Argeşul – pe primul loc la plantaţii pomicole. Deţinem 13% din totalul suprafeţei pomicole din România

Pomicultura, deşi reprezintă una dintre ramurile importante ale ţării, are ca trăsătură predominantă procentul foarte mare al fermelor de subzistenţă, care produc în principal pentru autoconsum, comercializând pe piaţă doar întâmplător produsele obţinute.
În prezent, suprafaţa totală a plantaţiilor pomicole este de 158.609 ha, ceea ce reprezintă circa 1,7% din suprafaţa arabilă a ţării, fiind concentrată astfel: pe primul loc judeţul Argeş (20.370 ha, respectiv 12,96 %), urmat de judeţele Vâlcea (13.145 ha, respectiv 8,36%), Prahova (9.664 ha, respectiv 6,15%), Dâmboviţa (9.293 ha, respectiv 5,91 %), Bistriţa Năsăud (8.952 ha, respectiv 5,69 %) şi Buzău (8.418 ha, respectiv 5,35%).

Cele mai mari plantaţii în Argeş sunt cele de prun

Structura plantaţiilor pomicole pe specii este următoarea: prun: 71.480 ha (45,42%), măr 60.731 ha (37,81 %), cireş şi vişin 7.760 ha (4,93 %), păr 4.820 ha (3,06%), cais 2.880 ha (1,83%), piersic 2.690 ha (1,71%), nucifere 2.231 ha (1,42%), arbuşti 1.430 ha (0,91%) şi căpşun 2.080 ha (1,32%).
Încadrarea pe grupe de vârstă indică faptul că, din totalul suprafeţei cu plantaţii pomicole, 74% (117.090 ha) sunt plantaţii cu vârsta mai mare de 25 ani, 19% (29.650 ha) sunt plantaţii cu vârsta cuprinsă între 10-25 ani şi 7% (11.810 ha) sunt plantaţii noi cu vârsta cuprinsă între 1-10 ani.
Argeşul, judeţul aflat pe primul loc în ţară la plantaţii pomicole cu o suprafaţă totală de 20.370 ha: din care 13.557 ha le reprezintă plantaţiile de prun, 5.471 ha plantaţii de măr, 1.030 ha plantaţii de păr, 194 ha cireş + vişin, 97 ha nuc + alun + migdal, 20 ha arbuşti şi 1 ha plantaţii de piersic şi nectarin.

Metode şi epoci de aplicare a îngrăşămintelor pe suprafeţe pomicole

Gunoiul de grajd. Este un îngrăşământ organic cu acţiune pozitivă complexă asupra tuturor tipurilor de sol din pomicultură. Efectele cele mai evidente ale aplicării gunoiului de grajd în livezi (sporuri de recoltă medii de 35-63%) s-au înregistrat pe solurile cu conţinut ridicat de argilă, slab aerate, umede şi reci. Cantităţile de gunoi ce trebuie aplicate în livezi cresc odată cu creşterea conţinutului de argilă şi a scăderii indicelui de azot.

Gunoiul de păsări. Este de 2 – 4 ori mai bogat în elemente nutritive decât gunoiul provenit de la animale. El se va folosi numai după fermentare (7-8 tone/ha) sau compostare (15-20 tone/ha), odată la doi ani. Pe suprafeţe reduse se poate folosi şi ca îngrăşământ suplimentar (1 kg la 10 litri apă) în timpul vegetaţiei. Deoarece prin descompunere se pierd cantităţi mari de azot, se recomandă să se păstreze în locuri uscate, acoperite cu un strat de pământ sau cu folie de polietilenă.

Compostul. Resturile vegetale din gospodărie (paie, frunze uscate, fân stricat, resturi ale tulpinilor de legume etc) se pot strânge într-o platformă. Pentru grăbirea fermentării se udă în perioadele uscate şi se omogenizează la 6 – 8 săptămâni. Conţinutul lui în elemente de nutriţie minerală se poate îmbogăţi prin adaosul de cenuşă sau îngrăşăminte minerale. Se administrează ca gunoiul de grajd, dar în doze duble.
În afară de acestea, pe scară mai redusă se mai folosesc urina, fecalele, turba şi îngrăşămintele verzi.

Îngrăşăminte cu azot. În pomicultura ţării noastre cele mai folosite îngrăşăminte cu azot sunt: azotatul de amoniu, ureea.

Azotatul de amoniu

Avantaje: conţine azotul atât sub formă nitrică cât şi amoniacală; este foarte solubil şi se mişcă rapid în sol imediat după aplicare (în special nitriţii).
Dezavantaje: prezintă un potenţial ridicat de pierdere prin spălare din sol în special pe solurile nisipoase din regiunile umede; acidifiază solul mai puternic decât ureea sau nitrocalcarul.

Uree

Avantaje: pe tona de produs are cel mai ridicat conţinut de azot (417kg); necesită condiţii mai puţin pretenţioase pentru manipulare şi depozitare.
Dezavantaje: pierderi mari prin volatizare a azotului, de până la 30% când îngrăşământul este aplicat la suprafaţa solurilor umede şi calde; speciile sâmburoase prezintă o sensibilitate la uree datorită conţinutului de biuret din cadrul acesteia.
Ţinând cont de efectele îngăşămintelor cu azot asupra acidifierii solului se recomandă ca pe solurile cu un pH mai mic de 5,5 să se folosească în primul rând ureea şi nitrocalcarul. Pe solurile slab acide şi neutre în alegerea felului de îngrăşământ cu azot se va ţine seama de celelalte avantaje şi dezavantaje menţionate mai sus.

Producţie record de gutui anul acesta în Argeş! În jur de 5 tone la o suprafaţă de 6.000 de mp

Familia Badea din comuna Bogaţi se ocupă de câţiva ani de pomicultură. Deși nu sunt …