1 decembrie 2021
Home / Actualitate / ANSVSA interzice vânzarea porcilor din gospodării şi creşterea lor în aer liber

ANSVSA interzice vânzarea porcilor din gospodării şi creşterea lor în aer liber

ANSVSA interzice vânzarea porcilor din gospodării şi creşterea lor în aer liber din cauza pestei porcine, a anunţat instituţia precizând că a iniţiat deja un proiect de OUG în acest sens.

„Contextul actual al evoluţiei pestei porcine africane (PPA) în România impune urgent luarea de măsuri mai riguroase pentru combaterea acestei boli. Pierderile economice generate de evoluţia PPA sunt extrem de mari, numai sumele pentru acordarea de despăgubirilor se ridică la aproape 50 de milioane de euro anual, la care se adaugă şi dezechilibrarea balanţei comerciale datorită blocării comerţului cu porci şi produse din carne pe piaţa europeană sau la export.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), instituţia responsabilă pentru sănătatea şi bunăstarea animalelor, îşi concentrează toate eforturile pentru a împiedica răspândirea acestei boli. Chiar în condiţiile în care scăderea numărului de focare este semnificativă, de la 1.220 de focare active în septembrie 2019 la 101 în prezent, măsurile trebuie menţinute şi intensificate pentru că pericolul este permanent prezent. Pentru a îmbunătăţi controlul acestei boli, ANSVSA a iniţiat mai multe proiecte legislative la elaborarea cărora a colaborat şi s-a consultat cu toate entităţile implicate, instituţii, dar şi asociaţii de crescători, producători şi procesatori”, transmit reprezentanții ANSVSA.

Potrivit sursei citate, ultimul dintre acestea este un proiect de Ordonanţă de Urgenţă (OUG) pentru stabilirea unor măsuri privind creşterea porcinelor, pentru aprobarea programului pentru supravegherea, prevenirea şi controlul pestei porcine africane în România, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

„Responsabilizarea deţinătorilor de porcine din gospodăriile populaţiei şi verificarea respectării obligaţiilor acestora privind sănătatea, bunăstarea, regulile minime de biosecuritate şi mişcare animalelor au un rol deosebit de important în vederea prevenirii evoluţiei pestei porcine africane. În completarea măsurilor de prevenire a răspândirii bolii, se impune limitarea activităţilor de comercializare a porcinelor din exploataţiile non-comerciale. De asemenea, creşterea porcinelor în exploataţii în aer liber s-a dovedit a avea un înalt grad de risc de infectare din cauza contactului cu mediul silvatic, motiv pentru care e necesară interzicerea acestei forme de creştere a porcinelor în perioada în care pe teritoriul României evoluează focare de PPA”, se mai spune în comunicat.

Conform ANSVSA, aplicarea prevederilor formei finale a actului normativ, după adoptare, va fi precedată de o campanie de informare şi de consiliere a crescătorilor de porcine privind importanţa aplicării şi respectării normelor minime de biosecuritate.

APIA: Se depun cereri de acordare a ajutorului de minimis pentru compensarea pierderilor din apicultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează apicultorii că în perioada 19 – …