25 mai 2022
Home / Actualitate / ANPC. Mare atenție la ouăle pe care le cumpărați pentru Paști!

ANPC. Mare atenție la ouăle pe care le cumpărați pentru Paști!

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) intensifică, în această perioadă supravegherea pieței, în ceea ce privește comercializarea produselor preferate de români, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale. Astfel, ca parte a tematicii de control, la nivelul întregii țări, inițiate de președintele ANPC, Horia Constantinescu și coordonate de directorul general, Paul Anghel, pe 12 aprilie 2022, s-au derulat acțiuni de verificare a modului în care sunt comercializate produsele-vedetă ale acestui moment: ouăle.

La întrebarea” ce a fost înainte oul sau găina?” nu a reușit nimeni să răspundă.
La fel nu am putut primit niciun răspuns pentru neregulile constatate într-o perioadă în care respectul ar trebui să fie suplimentar.
Dacă nici de sfintele sărbători unii comercianți nu înțeleg să-și respecte cumpărătorii, mă întreb dacă mai există vreo șansă să o facă.
A fi producător român nu înseamnă că ai mai puține reguli de respectat în raport cu consumatorul, cetățean român și el.
Prea multe amenzi date unor operatori economici pentru care Paștele reprezintă doar o șansă de câștig și atât” – Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Au fost întreprinse, într-o singură zi, 114 acțiuni de control, în toată țara, aplicându-se, până la acestă oră, amenzi contravenționale în valoare totală de 380.000 lei. Acestor măsuri, li s-au adăugat până acum și oprirea definitivă de la comercializare a tuturor ouălor sparte sau cu termenul de valabilitate depășit, precum și oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor a unui magazine și a unui raion specializat din altul.

Dintre cel mai des întâlnite nereguli, de către comisarii ANPC, menționăm:
– Neconcordanțe între prețul de la raft și cel de la casa de marcat
– Comercializarea unor ouă cu data durabilității minimale depășită
– Comercializarea unor ouă fără data durabilității minimale menționată pe coajă
– Comercializarea unor ouă sparte, cu excremente de pasăre pe coajă sau în ambalaje deteriorate, așezate alături de cele conforme
– Utilizarea unor spații de depozitare improprii cu rugină, scurgeri de conținut
– Expunerea la vânzare a ouălor în vitrine frigorifice neigienizate sau deteriorate
– Nerespectarea regimului de temperatură indicat de producător pentru ouă crude sau fierte și vopsite
– Comercializarea de ouă vrac, fără afișarea informațiilor de caracterizare prevăzute în lege (referitoare la calitate, greutate, metoda de creștere a păsărilor etc.) sau a prețului acestora, la raft
– Lipsa certificatului/autorizației de producător
– Comercializarea unor ouă fără documente de proveniență a mărfii
– Deficiențe privind regimul promoțiilor.

”Acțiunile de control pe această temă continuă și în zilele următoare. Vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea se finalizează”, transmite ANPC.

MADR va înființa o platformă dedicată centralizării stocurilor produselor agroalimentare

MADR va implementa o platformă de baze de date, actualizată periodic, dedicată centralizării stocurilor de …