30 mai 2024
Home / Pomicultură / 20,33 de milioane de euro, finanțarea acordată prin AFIR pentru realizarea investițiilor în propriile exploatații pomicole

20,33 de milioane de euro, finanțarea acordată prin AFIR pentru realizarea investițiilor în propriile exploatații pomicole

Rapoartele de selecție a cererilor de finanțare depuse în perioada 11 noiembrie – 12 decembrie 2022, pentru mai multe componente ale submăsurii 4.1a (Investiții în exploatații pomicole) au fost publicate de AFIR.

În urma procesului de evaluare de către experții AFIR a solicitărilor de finanțare depuse online, 44 de fermieri au fost selectați în baza punctajului obținut pentru finanțare cu fonduri nerambursabile în cuantum total de 20,33 de milioane de euro. Finanțarea va fi acordată prin AFIR pentru realizarea investițiilor în propriile exploatații pomicole.

Astfel, pentru componenta achiziția de utilaje pentru recoltare (modernizare exploatație), AFIR a selectat 40 de cereri de finanțare în valoare de 5,26 milioane de euro.

Prin componenta înființare, extindere, modernizare plantație, inclusiv condiționare şi marketing (ca și componente secundare), au fost selectate 22 de investiții, cu suma de 14,77 de milioane de euro.

Totodată, în cadrul componentei înființare, extindere sau modernizare pepinieră, inclusiv condiționare şi marketing, AFIR a selectat pentru finanțare 2 proiecte în valoare de 298 de mii de euro.

„Aceste finanțări pe care le acordăm la final de PNDR 2020 sunt de maximă importanță pentru dezvoltarea sectorului pomicol românesc. Avem nevoie de fructe de calitate, competitive pe piața europeană, dar nu trebuie să pierdem din vedere și pepinierele eficiente care sunt o altă necesitate a sectorului. În perioada următoare, prin PNS vom avea din nou finanțări pentru a sprijini sectorul pomicol. Potențialul țării noastre trebuie pus în valoare, pentru că avem capacitatea de a produce mult mai mult și mult mai bine”, a declarat George CHIRIȚĂ, Directorul general al AFIR.

Începe cel mai mare proiect pentru creșterea suprafeței de pădure, realizat vreodată în România. 730 milioane euro pentru 56.000 de hectare

Ministrul Barna Tánczos a semnat primul contract de finanțare aferent Campaniei Naționale de Împăduriri 2022-2026, …