Sprijin de 15 milioane lei pentru producția strugurilor de masă. În Ședința Guvernului din 16 iunie 2022 a fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea programului de susținere a producției de struguri de masă pentru anul 2022. „Avem pentru prima dată în cadrul bugetului de stat pe anul 2022 inclusă suma de 15 milioane de lei destinată cultivatorilor de struguri de masă, un sector cu mare potențial. Venim în sprijinirea fermierilor noștri pentru a-i impulsiona să realizeze producții care să asigure cât mai mult accesul românilor la strugurii obținuți pe plan local. Această măsură va fi corelată cu programele de investiții din Planul Național Strategic, unde am direcționat sume pentru cei care produc, dar și pentru depozitarea producției”, a declarat ministrul Adrian CHESNOIU.
Pentru a accesa ajutorul de minimis, cei interesați trebuie să îndeplinească o serie de criterii cumulative de eligibilitate, astfel:
-să dețină o suprafață cultivată cu struguri de masă de minimum 0,1 ha – maximum 10 ha inclusiv;
-să obțină o producție de minim 6.000 kg/ha struguri de masă;
-să fie înregistrati în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu strugurii de masă în anul 2022, la specificația vii nobile pe rod, pentru struguri de masă;
-să facă dovada producției realizate prin documente justificative (bon fiscal/factură/filă/file din carnetul de comercializare).
Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 1200 euro/ha, iar plata se efectuează proporțional cu suprafața deținută. Valorificarea producției se face până la data de 29 noiembrie inclusiv, a anului de cerere. Cererea de înscriere în program și documentele însoțitoare se depun începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, până cel târziu la data de 15 iulie inclusiv, a anului de cerere.