19 iunie 2019
Home / Actualitate / Noi sesiuni de depunere proiecte deschise prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020

Noi sesiuni de depunere proiecte deschise prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de Management a Programului Național de Dezvoltare Rurală, a deschis în trimestrul I al anului 2019 noi sesiuni de primire de proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, astfel:

・ sM 4.3 – Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – irigații
・ sM16.4 – Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare
・ sM16.4a – Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare – sector pomicol
・ sM5.1 – Sprijin pentru investițiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile și ale evenimentelor catastrofale probabile
・ sM5.2 – Sprijin pentru investiții privind refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, de condiții de mediu adverse și de evenimente catastrofale
・ sM17.1 – Prime pentru asigurarea culturilor, a animalelor şi a plantelor

Submăsura sM4.3 beneficiază de cea mai mare alocare de fonduri, în valoare de 200 milioane euro, iar proiectele pot fi depuse până la 31 august 2019.

Totodată, în anul 2019, semestrul I a fost lansată sesiunea de depunere proiecte pentru sM 15.1 – Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor, în valoare de 68.498.437 euro.

Infrastructura locală beneficiază în acest moment de finanțare prin intermediul sesiunilor deschise pentru următoarele submăsuri:
・ sM 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică-ITI Delta Dunării (16.777.774 euro), sesiune deschisă până la 30 aprilie 2019
・ sM 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural-ITI Delta Dunării (4.990.902 euro), sesiune deschisă până la 30 aprilie 2019
・ sM 7.4 – Sprijin pentru investițiile în crearea, îmbunătățirea sau extinderea serviciilor locale de bază destinate populației rurale, inclusiv a celor de agrement și culturale, și a infrastructurii aferente.
Precizăm faptul că sesiunea de primire a proiectelor pentru această submăsură urmează a fi lansată în trimestrul II al anului 2019.

Ca element de noutate, Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, va lansa 3 noi sesiuni de primire a proiectelor în trimestrul II al anului 2019: sM 9.1- Înființarea grupurilor de producători, sM 9.1a – Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol, sM19.3 –

Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală – Componenta B Implementarea activităților de cooperare ale GAL-urilor selectate. Alocarea propusă pentru aceste submăsuri este în valoare aproximativă de 36 milioane euro.

Reamintim că sesiunile deschise în 2018 active în prezent sunt următoarele:
・ sM1.1 – Sprijin pentru formarea profesională şi dobândirea de competențe pentru formarea beneficiarilor submăsurilor 6.1, 6.3 și 10 (46.313.707 euro)
・ sM1.2 – Sprijin pentru activități demonstrative și de informare – acțiuni de informare pentru fermieri (12.813.333 euro)
・ sM4.2 – GBER – Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole- Sector dezvoltare și modernizare unităţi de procesare (21.209.103 euro)
・ sM8.1 – Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite (115.995.314 euro)
・ sM16.1 – Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), dezvoltarea de proiecte pilot, produse și procese în sectorul agricol – Etapa 2 (6.723.721 euro)
・ sM16.1a – Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), dezvoltarea de proiecte pilot, produse și procese în sectorul pomicol- Etapa 2 (5.819.040 euro).

Precizăm că cei interesați de submăsurile sM16.1 și sM16.1a mai pot depune proiecte până la data de 10 aprilie 2019. Termenele limită de depunere a proiectelor pentru sM8.1 sunt 28 iunie 2019, respectiv 30 iunie 2019 pentru sM4.2.

WWF a eliberat în Dunăre peste 20.000 de pui de nisetru

Peste 20.000 de pui de nisetru (Acipenser gueldenstaedtii) au fost eliberați săptămâna trecută în Dunăre, …

Privacy Preference Center