19 septembrie 2020
Home / Curiozităţi / Mănâncă sănătos! Vinetele, pe locul doi în prevenirea cancerului, după varză

Mănâncă sănătos! Vinetele, pe locul doi în prevenirea cancerului, după varză

Vânăta, cunoscută și sub denumirea de pătlăgeaua vânătă, este originară din sudul Indiei și face parte din familia Solanum, în care se regăsesc și roșiile, ardeii, cartofii. Vinetele se remarcă prin numeroasele beneficii pe care le aduc sănătății, nu doar prin conținutul de vitamine și minerale, ci și de antioxidanți, care ajută la reducerea nivelului de colesterol și prevenirea cancerului. Din varietatea de minerale și vitamine din vânătă amintim: fibre, mangan, potasiu, acid folic, vitamina K, triptofan, vitamina C, magneziu, vitamina B1, B2, B3, B5, B6.

Printre beneficiile principale pentru sănătate ale vinetelor se numără protecția membranelor creierului, menținerea sănătății cardiovasculare, reglarea greutății corporale, prevenirea inflamațiilor și a bolilor cronice, energizarea organismului. De asemenea, au un puternic efect detoxifiant și diuretic. Sunt recomandate în stările de neliniște, în dieta diabeticilor, astmaticilor, supraponderalilor și a celor cu bronșită, deoarece fluidizează secrețiile. Studiile au arătat că vinetele se clasează pe locul doi în prevenirea cancerului, după varză.

Vinetele pot fi incluse în numeroase rețete sănătoase, mai ales în timpul sezonului lor de recoltare, între lunile august și octombrie. Cel mai indicat este consumul de vinete coapte, la grătar sau sub formă de salată. Nu este indicat să se consume prăjite (prin prăjire se distrug foarte multe substanțe nutritive pe care vinetele le conțin, devenind cancerigene și generând în schimb substanțe toxice), cu mult ulei sau sub formă de salată cu maioneză. Vinetele congelate își schimbă din gust și textură. Nu se consumă vinete crude.

În gastronomie, vinetele se folosesc în diverse forme, de la celebra zacuscă la salate, musaca, tocăniță, ghiveci etc.

Mierea românească, un antibiotic mai puternic decât mierea de Manuka, arată un studiu realizat în România și Elveția

Mierea românească este un antibiotic chiar mai puternic decât mierea Manuka, produsă în Noua Zeelandă …