18 ianuarie 2020
Home / Actualitate / MADR a organizat întâlniri de lucru cu reprezentanții mediul asociativ

MADR a organizat întâlniri de lucru cu reprezentanții mediul asociativ

Ministrul Nechita Adrian Oros și secretarul de stat Florian-Emil Dumitru au avut luni, 9 decembrie 2019, trei întâlniri de lucru cu membrii celor mai reprezentative asociații și federații din sectorul agricol: Pro Agro, LAPAR, asociații reprezentative ale crescătorilor de bovine din România pentru discuții asupra principalelor probleme cu care se confruntă fermierii. La întâlnire au participat directorii direcțiilor tehnice de specialitate, alături de experți din cadrul MADR și instituții din subordine. Scopul acestor întâlniri a vizat dezbaterea dificultăților cu care se confruntă sectoarele: vegetal, zootehnic, apicol, pescuit și acvacultură.

La toate cele trei întâlniri, conducerea MADR a subliniat faptul că expertiza mediului asociativ va sprijini Ministerul în conturarea unor politici agricole în beneficiul fermierilor și, totodată, i-a asigurat pe cei prezenți de întreaga colaborare și deschidere din partea Ministerului pentru identificarea unor soluții viabile pentru dezvoltarea agriculturii românești.

O problemă importantă ridicată de PROAGRO este faptul că fermierii din România nu au reprezentare la nivel european, iar în acest context s-a propus înființarea unor grupuri de lucru cu privire la aspectele tehnice ale Planului Național Strategic. De asemenea, s-au adus în discuție scrierea Programului Național Strategic, pagubele produse de PPA, analiza sprijinului cuplat în zootehnie și în domeniul vegetal.

În cadrul întâlnirii cu reprezentanții LAPAR temele dezbătute au vizat: legea arendei, legea vânzării terenurilor, comsarea terenurilor, învățământul dual și legislație privind cercetarea privată.
Pentru a identifica soluții cu privire la păstrarea și stimularea forței de muncă s-a agreat în cadrul întâlnirii să se organizeze grupuri de lucru împreună cu experți din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale în vederea analizării măsurilor de fiscalizare și în ce măsură se pot crea facilități fiscale. Secretarul de stat Emil Dumitru a afirmat că soluția cea mai bună pentru învățământul agricol este crearea unui cadru legislativ pentru susținerea învățământului dual.

Ministrul Nechita-Adrian Oros a evidențiat necesitatea ca agenții economici să se poată implica în elaborarea programei școlare și și-a exprimat speranța că prin parteneriatul public-privat tinerii să fie încurajați să lucreze în agricultură. În privința adoptării legii arendei, conducerea MADR a propus înființarea unui registru electronic în care să se regăsească toate contractele de arendă în vederea eficientizării verificărilor.

La întâlnirea organizată cu sectorul bovin, printre problemele ridicate de reprezentanții sectorului de creștere a bovinelor de lapte și carne amintim situația comerțului cu animale, piața procesării laptelui, fermele de producție și de reproducție – o definire foarte clară a acestora, testarea genomică, screening-ul animalelor.
O parte din asociațiile de crescători de bovine au părăsit întâlnirea condusă de ministrul Adrian Oros, solicitând o discuție separată privind Registrul Genealogic al Rasei și Controlul Oficial al Performanțelor (COP).

În ce privește informațiile potrivit cărora MADR ar fi luat decizia să se renunțe la sprijinul cuplat zootehnic, facem precizarea că această formă de sprijin va fi menținută în forma actuală și în perioada de tranziție, 2020-2022, iar în viitorul Program Național Strategic, sprijinul cuplat zootehnic va fi acordat pe baza producției de carne și lapte realizată de fermele comerciale.

În încheierea discuției, ministrul Oros a declarat că dialogul cu reprezentanții mediului asociativ prezintă o importanță deosebită, care poate contribui la crearea unor politici agricole în concordanță cu specificitatea sectorului agroalimentar românesc. Asigurarea unui parteneriat real cu reprezentanții structurilor asociative cu reprezentare la nivel național din sectorul agricol este considerată prioritară, prin intermediul acesteia putându-se identifica atât necesitățile actorilor implicați cât și găsirea de soluții de dezvoltare a agriculturii și industriei alimentare.

Anunţ APIA: stadiul plăților regulare și cuantumurile aferente ANT vegetal și zootehnic – Campania 2019

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de data …