17 noiembrie 2019
Home / Actualitate / Lucian Buzdugan, director general Agricost: „Cea mai dificilă provocare a acestui an agricol a fost seceta pedologică severă”

Lucian Buzdugan, director general Agricost: „Cea mai dificilă provocare a acestui an agricol a fost seceta pedologică severă”

Specialiștii din întreaga lume semnalează permanent efectele pe care vremea nefavorabilă le are asupra culturilor agricole și avertizează fermierii pentru a acționa în vederea limitării pierderilor.

„€Cea mai dificilă provocare a acestui an agricol a fost seceta pedologică severă manifestată din septembrie 2018 până la sfârșitul lunii august 2019” a declarat Lucian Buzdugan, directorul general al Agricost.

„€În această perioadă, am avut înregistrări cumulate de precipitații de 183 mm/mp față de 485 mm/mp, cât ar fi fost normala acestei perioade” a adăugat Lucian Buzdugan. Agricost irigă, în prezent, 41.000 hectare din cele 56.000 hectare pe care le exploatează în Insula Mare a Brăilei, adică 74% din suprafața arabilă pe care o administrează, iar anul viitor urmărește să extindă această suprafață până la 52.000 hectare. Existența infrastructurii utilizabile pentru irigații a redus substanțial efectele pe care condițiile meteorologice nefavorabile le-ar fi putut avea asupra culturilor.

Specialiștii Agricost au evaluat potențialele pierderi în raport cu rezultatele pe care compania le-a obținut ca urmare a utilizării sistemelor de irigații. „Am reușit să limităm pierderile obținând producții cu doar 500 kg/ha mai puțin la grâu, și 400 kg mai puțin la orz, față de producțiile de anul trecut. În ceea ce privește culturile de porumb și soia, în acest moment, estimăm producții cel puțin egale cu cele de anul trecut” a declarat directorul general al Agricost.

Costurile cu irigațiile s-au dublat în acest an, față de 2018, pe fondul secetei severe

Fenomenele meteo extreme, seceta severă, excesul de umiditate, datorate schimbărilor climatice influențează major toate culturile agricole, este părerea specialiștilor în domeniu. Dacă Agricost nu ar fi avut sistemul de irigat, ar fi înregistrat următoarele pierderi de producție, conform informațiilor oferite de companie:

–€la porumb 8 –€9 tone/ha în minus față de 12 tone/ha producție estimată pentru anul 2019;

–€la cultura de soia 2 –€2,2 tone/față de 4 tone/ha producția estimată pentru 2019;

–€la grâu și orz producția ar fi fost cu 40 –45% mai mică.

Irigațiile presupun și o serie de costuri suplimentare, însă, în absența lor, pierderile de producție pot fi mult mai costisitoare. „În anul 2019, costurile cu irigarea culturilor au crescut cu 99% față de anul 2018, creștere determinată de dublarea cantității de apă administrată pe fondul secetei severe. Ponderea cea mai mare în costul irigațiilor o are energia electrică. Anul acesta, costul cu energia electică a crescut cu 36% față de 2018” subliniază Lucian Buzdugan.

Comisia Europeană estimează pentru cultura de porumb din acest an un randament mediu de 7,56 tone/hectar la nivelul Uniunii Europene (UE), în scădere de la 8,34 tone/hectar anul trecut. La cultura de soia, randamentul mediu în UE este de 2,87 tone/hectar, sub cel de anul trecut, de 2,96 tone/hectar. Pentru grâu și orz, randamentele medii la nivelul Uniunii Europene sunt în creștere față de anul trecut: la grâul ușor până la 6,11 tone/hectar, de la 5,63 tone/hectar anul trecut, iar la orz până la aproximativ 5 tone/hectar, de la 4,60 tone/hectar în 2018.

Estimările Comisiei pentru România, în privința randamentelor medii la hectar în acest an, sunt:

–€pentru grâu ușor –4,81 tone/hectar (4,79 tone/hectar în 2018)

–€pentru porumb –€5,62 tone/hectar (7,79 tone în 2018)

–€pentru orz –€4,45 tone /hectar (4,60 tone/hectar în 2018)

– pentru soia –€2,36 tone/hectar (2,75 tone/hectar în 2018).

Sursa: fermierinromania.ro.

Investițiile și inovațiile agricole din Insula Mare a Brăilei primesc recunoaștere europeană

Recent, în Insula Mare a Brăilei s-au aflat într-o vizită profesională mai mulți reprezentanți ai …

Privacy Preference Center