19 aprilie 2024
Home / Știri / În luna septembrie au fost sacrificate 58.000 de bovine, 449.000 de porci şi 23 de milioane de păsări

În luna septembrie au fost sacrificate 58.000 de bovine, 449.000 de porci şi 23 de milioane de păsări

Conform datelor centralizate de Institutul National de Statistica, in septembrie s-a inregistrat o cestere a numarului de sacrificari la toate speciile, fata de luna precedenta.

Numarul animalelor si al pasarilor sacrificate a crescut in luna septembrie 2015, comparativ cu luna precedenta, la toate speciile, cel mai mare avans, cu 20,6%, fiind inregistrat in cazul ovinelor si caprinelor.

Comparativ cu aceeasi luna din 2014, datele INS arata ca s-au inregistrat cresteri la bovine, porcine si pasari si scaderi la ovine si caprine.
In ceea ce priveste greutatea in carcasa a animalelor sacrificate, aceasta a crescut in septembrie 2015 la toate speciile de pasari si animale, atat fata de august 2015 cat si fata de luna septembrie 2014.

In luna septembrie 2015, au fost sacrificate 58.000 de bovine, in crestere cu 1,8% fata de august 2015 si cu 9,4% fata de septembrie 2014, iar greutatea in carcasa a depasit 9.274 tone, cu 2% mai mult fata de august 2015 si cu 7,9% peste ceea ce s-a inregistrat in aceeasi luna din 2014.

In cazul porcinelor, au fost sacrificate 449.000 capete, cu doar 0,4% mai mult decat in august 2015 insa in crestere cu 14,2% fata de septembrie 2014. Greutatea in carcasa s-a majorat cu 2,3% in septembrie 2015 fata de luna precedenta si cu 18,8% fata de septembrie 2014, totalizand 36.255 tone.

In luna septembrie 2015, fata de luna precedenta, numarul ovinelor si caprinelor sacrificate a crescut cu 20,6%, dar a scazut cu 3,5% fata de septembrie 2014. Greutatea in carcasa a animalelor sacrificate din speciile mentionate a ajuns la 5.733 tone, in crestere 19,2% fata de august 2015 si cu 0,7% fata de septembrie 2014.

In septembrie 2015 au fost sacrificate 23,45 milioane de pasari, cu 5,5% mai multe decat in august si cu 6,4% fata de septembrie 2014, iar greutatea in carcasa a depasit 37.725 tone, in plus cu 11,6% fata de august 2015 si cu 5,1% fata de aceeasi perioada din 2014.

Greutatea medie in carcasa a fost in cazul bovinelor de 159,9 kg in septembrie 2015, in crestere usoara fata de 159,5 kg in august 2015 si in scadere de la 162,2 kg in septembrie 2014, in timp ce la porcine a crescut pana la 80,7 kilograme, de la 79,3 kg in august 2015 si 77,7 kg in septembrie 2014.

La ovine si caprine, greutatea medie a fost de 14 kilograme in septembrie 2015, in scadere usoara fata de august 2015 (14,1 kg), dar in crestere fata de perioada similara din 2014 (13,4 kg). Greutatea medie in carcasa la pasari a fost in septembrie 2015 de 1,6 kg, similara cu cea din aceeasi luna a anului trecut, dar in crestere fata de greutatea de 1,5 kg inregistrata in august 2015.

sursa: Agerpres

Supravegherea video a transporturilor de lemn va fi extinsă în Argeș

Proiect privind supravegherea video a drumurilor forestiere a fost pus în consultare publică. ”Supravegherea video …