Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că elevii vor primi lunar câte un borcan cu miere începând cu anul 2020. Potrivit secretarului de stat în MADR, Daniel Botănoiu, producția națională de miere va fi stimulată în urma livrării a 3.000 de tone către populația din România.
Botănoiu consideră că mierea va fi utilă mai ales pentru elevii din mediul rural: „Un copil din mediul rural poate sa sara un gard si sa-si ia un mar din pom, dar la borcanul de miere se uita ca la o icoana, pentru ca nu are de unde sa-l ia. Mierea este cel mai bun lucru care se poate intampla copiilor din mediul rural, pentru ca nu au surse de energie, nu au surse de sanatate pe care sa si le ia din alimentatie asa cum exista in mediul urban”, transmite portalinvatamant.ro
Proiectul care prevede acordarea mierii elevilor a fost anunțat și la sfârșitul anului 2018. Deși măsura a fost reglementată prin lege, ulterior a fost dată o Ordonanță de Urgență care suspendă aplicarea ei. Ministerul Agriculturii declara că își asumă responsabilitatea alocării banilor.