17 noiembrie 2019
Home / Actualitate / Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea, la un pas de desfiinţare. Noul ministrul al Agriculturii nu sprijină proiectul!

Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea, la un pas de desfiinţare. Noul ministrul al Agriculturii nu sprijină proiectul!

Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea, un proiect iniţiat de Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii, ce urma a fi un lanţ de magazine cu produse româneşti, nu este susţinut de noul ministru de resort, Adrian Oros, deoarece „Nu este serios şi nu are impact economic şi social”. Până în prezent au fost deschise două magazine, unul în Sibiu şi unul în Bucureşti.

„€Eu nu am fost de acord cu acest proiect nici cât eram în Comisia pentru Agricultură (vicepreşedinte – n.red.), nu mi se pare un lucru serios, care poate rezolva o problemă. Explicaţia a fost că prin aceste magazine se vor promova produsele locale şi tradiţionale. Produsele locale trebuie promovate în locul în care se produc, iar cele tradiţionale în alt loc. Nu mi se pare că a avut un impact economic şi social”・ a spus Adrian Oros, ministrul Agriculturii, în cadrul unei conferinţe de presă.

Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea este cea mai mare companie înfiinţată în 2019, cu un capital social de 93 de milioane de lei, din bugetul statului. Adrian Izvoranu, preşedintele societăţii, anunţa recent că a închiriat spaţii şi a discutat cu furnizori din toată ţara pentru a deschide 80 de magazine cu produse agroalimentare româneşti în următorii doi ani, stabilite în planul de buget.

Oros a mai spus că mâine dimineaţă va trimite corpul de control pe teren să verifice toate plăţile privind acest proiect, şi mai ales să verifice legalitatea în care s-au efectuat. „Vom verifica fezabilitatea acestui proiect.”

Nici Ludovic Orban, premierul României, nu consideră că este de datoria statului să facă aprozare cu produse agroalimentare autohtone.

„€Vremea gostaturilor a trecut. Pentru producătorii români trebuie să asigurăm condiţii egale de acces la piaţă, dar consider că nu statul trebuie să se ocupe de această activitate (Casa de Comerţ Unirea – n.red.). Trebuie reglementări clare de asigurare a accesului la piaţă pentru producătorii autohtoni, iar dacă aceste reguli sunt respectate nu mai e nevoie să refacem gostaturile” a spus Ludovic Orban, premierul României, în cadrul aceleaşi conferinţe.

Investițiile și inovațiile agricole din Insula Mare a Brăilei primesc recunoaștere europeană

Recent, în Insula Mare a Brăilei s-au aflat într-o vizită profesională mai mulți reprezentanți ai …

Privacy Preference Center