10 decembrie 2019
Home / Actualitate / “Boala oii nebune” a ajuns în România. S-au descoperit primele focare de scrapie

“Boala oii nebune” a ajuns în România. S-au descoperit primele focare de scrapie

O nouă epidemie mortală loveşte animalele din România. În timp ce noi focare de pestă porcină sunt descoperite, în ţară a pătruns şi scrapia.

Supranumită “Boala oii nebune”, boala este incurabilă şi singura soluţie pentru împiedicarea răspândirii sale este sacrificarea animalelor bolnave. Microbul distruge sistemul nervos al animalelor iar boala este foarte contagioasă.

Până acum, mii de oi au fost deja ucise și altele urmează să fie sacrificate. În Sibiu, “scrapia” a fost descoperită în cinci localităţi și ca să nu se răspândească veterinarii au decis că 600 de oi să fie eliminate.

Din cauza scrapiei, 2.000 dintr-o fermă din Sovata, judeţul Mureş, au fost şi acestea ucise, iar focare de boală au apărut şi în Luduş. Alte câteva sute de animale de la două stâne aşteaptă sentinţa veterinarilor.

Potrivit autorităţilor sanitar-veterinare, focare de scrapie au fost semnalate şi în alte judeţe.

Ca să oprească răspândirea ei, veterinarii recomandă sacrificarea animalelor din focare. Există şi varianta că ciobanii să refuze, situaţie în care stânele sunt sub supraveghere trei ani, timp în care niciun animal nu poate fi vândut.

Potrivit legii, ciobanii sunt obligaţi să anunţe imediat medicul veterinar atunci când observă că o oaie este suspectă de scrapie. Cei care nu fac asta riscă amenzi.

Boala nu are tratament, susţin specialiştii, şi provoacă, în cele din urmă, decesul oilor bolnave. ”Boala oii nebune” este transmisibilă ovinelor, dar nu este periculoasă pentru om. Totuşi, este interzisă darea în consum a cărnii de la animalele bolnave.

MADR a organizat întâlniri de lucru cu reprezentanții mediul asociativ

Ministrul Nechita Adrian Oros și secretarul de stat Florian-Emil Dumitru au avut luni, 9 decembrie …