29 martie 2024
Home / Actualitate / AFIR a publicat o nouă secțiune pe pagina de internet pentru afișarea produselor de finanțare ale instituțiilor bancare dedicate beneficiarilor PNDR

AFIR a publicat o nouă secțiune pe pagina de internet pentru afișarea produselor de finanțare ale instituțiilor bancare dedicate beneficiarilor PNDR

„€Din experiența programării anterioare, a PNDR 2007 – 2013, problema cofinanțării investițiilor în agricultură și pentru dezvoltarea mediului rural a reprezentat unul dintre principalele motive pentru care s-au dezangajat fonduri. Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor noului Program am identificat o soluție de popularizare pe site-ul AFIR a ofertelor financiar-bancare, oferindu-le astfel oportunitatea de a alege un instrument financiar flexibil și potrivit investiției pe care doresc s-o dezvolte cu ajutorul fondurilor europene, disponibile țării noastre prin PNDR 2020” a declarat directorul general al AFIR, Adrian-Ionuț CHESNOIU.

În cadrul noii rubrici, a fost deja publicată oferta unei instituții bancare în vederea emiterii Scrisorilor de Garanție Bancară pentru autoritățiilor publice locale, care derulează proiecte de investiții finanțate prin PNDR 2020.

„€La nivelul AFIR, în baza unui protocol de colaborare, se poartă discuții lunare cu Asociația Română a Băncilor (ARB) pentru a analiza posibilitatea obținerii de condiții avantajoase pentru beneficiarii proiectelor finanțate prin PNDR 2020, astfel încât investițiile să fie finalizate la termen, fără probleme” a subliniat Adrian-Ionuț CHESNOIU.

Responsabilitatea ofertelor publicate aparține exclusiv instituției financiar-bancare, la fel și valabilitatea produselor de finanțare. Totodată, menționăm că AFIR nu efectuează nicio ierarhizare sau selecție a acestor instituții financiar-bancare. Lista instituțiilor bancare nu este una exhaustivă și nu include toate instituțiile bancare ce pot oferi produse de finanțare beneficiarilor PNDR 2020. Această listă este orientativă, publicarea ei pe portalul AFIR având scopul de a facilita identificarea, alegerea și contactarea acestor instituții de către cei interesați.

Acord privind încetarea protestelor fermierilor și transportatorilor

Prim-ministrul Marcel Ciolacu și reprezentanții fermierilor și transportatorilor au semnat astăzi, la Palatul Victoria, un …