22 mai 2019
Home / Actualitate / A crescut cantitatea de lapte de vacă colectată de unitățile procesatoare

A crescut cantitatea de lapte de vacă colectată de unitățile procesatoare

În luna decembrie 2018, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a crescut cu 2,7% faţă de luna noiembrie 2018 și cu 7,9% faţă de luna decembrie 2017, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a crescut în anul 2018 faţă de anul 2017 cu 8,0%.

Decembrie 2018 comparativ cu noiembrie 2018

În luna decembrie 2018 comparativ cu luna precedentă, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 2229 tone (+2,7%). De asemenea, producția a crescut în luna decembrie 2018 comparativ cu luna noiembrie 2018 la unt cu 64 tone (+6,1%) și lapte de consum cu 850 tone (+3,3%). Producția a scăzut la următoarele produse lactate: lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte
produse lactate similare) cu 3899 tone (-20,0%), smântână de consum cu 268 tone (-4,7%) și brânzeturi cu 110 tone (-1,6%). Cantitatea de lapte brut importat a scăzut în luna decembrie 2018 faţă de luna precedentă cu 18 tone (-0,2%).

Anul 2018 comparativ cu anul 2017

În anul 2018 comparativ cu anul 2017, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 81941 tone (+8,0%). Creşteri ale producţiei în anul 2018 faţă de anul precedent au fost înregistrate la: lapte de consum cu 17248 tone (+6,0%), brânzeturi cu 3214 tone (+3,5%) și lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 3556 tone (+1,7%). Producția a scăzut la unt cu 1226 tone (-10,1%) iar la smântână de consum a rămas aproximativ egală cu
cea realizată în anul 2017. Cantitatea de lapte brut importat a scăzut cu 12852 tone (-9,4%) în anul 2018 faţă de anul 2017.

 

MADR comunică: roșiile românești din Programul Tomata – sigure pentru consum

MADR comunică: roșiile românești din Programul Tomata – sigure pentru consum Ministerul Agriculturii și Dezvoltării …

Privacy Preference Center