16 septembrie 2019
Home / Actualitate / Investiții în sisteme de irigații și sălcii energetice

Investiții în sisteme de irigații și sălcii energetice

Schimbările climatice, tot mai accentuate în România, influențează politica de investiții a fermierilor. Agricost Brăila are ca obiectiv eficientizarea producțiilor obținute în noile condiții climatice, extrem de volatile. În paralel cu activitatea de cercetare desfășurată la ferma Gemenele, Agricost va dezvolta sistemul de irigații și o rețea de plantații de sălcii energetice cu dublu rol, de a asigura perdele de protecție pentru culturile agricole, pe de o parte, și de a obține materie primă energetică, pe de altă parte.

„€Sălciile energetice sunt utile din două puncte de vedere. Pe de o parte, se recoltează din trei în trei ani, se toacă și se transformă în peleți. Peleții îi folosim ca materie energetică pentru fabrica de uscare a lucernei. Pe de altă parte, plantațiile de sălcii au rolul de perdele de protecție, adică rețin zăpadă și reduc viteza vântului care poate duce la împrăștierea solului” ne-a declarat Ionuț Mortu, director Agricost.

Compania care administrează Insula Mare a Brăilei va investi în plantarea de sălcii energetice pe o suprafață de 500 de kilometri, în următorii cinci ani, o suprafață care o va completa pe cea existentă deja în Insula Mare a Brăilei.

Specialiștii afirmă că înființarea unei culturi de sălcii energetice nu este tocmai ieftină și diferă în funcție de condițiile zonei. Investiția poate ajunge să depășească 2.000 de euro pentru un hectar de teren.

În același timp, Agricost are proiecte de dezvoltare a sistemului de irigații.„Până la sfârșitul anului 2021, toată suprafața de teren din Insula Mare a Brăilei, de 57.000 de hectare, va fi avea la dispoziție instalație de irigat” explică Ionuț Mortu. „Este o investiție destul de mare, care se va derula în următorii doi ani. Facem apel și la fonduri europene și am început deja procedurile. Am împărțit terenul în șapte loturi, am depus șapte proiecte, pentru a ne încadra în sumele alocate prin programele europene, respectiv de un milion de euro pentru fiecare proiect. Cu toate acestea, compania va completa banii europeni cu fonduri proprii. Fondurile europene acoperă doar aproximativ 60% din totalul cheltuielilor” precizează directorul Agricost.

În prezent, 70% din suprafața totală a Insulei Mari a Brăilei dispune de sisteme de irigație.

Sursa: fermierinromania.ro

Noi reglementări în utilizarea durabilă a pesticidelor pe teritoriul României

În ședința din 12 septembrie, Guvernul a aprobat prin Ordonanță de urgență modificarea și completarea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Preference Center